Soferul din Audi, care a provocat, în luna mai curent, teribilul acccident din centrul Capitalei, în care au decedat două persoane, și-a aflat sentinta. Bărbatul a fost condamnat la șase ani si opt luni de închisoare. Decizia a fost luată astăzi, 11 august, de magistrații de la Judecătoria Buiucani, potrivit protv.md.
Sentința este cu drept de atac.
Amintim că, pe parcursul urmăririi penale, șoferul din Audi și-a recunoscut vina, iar Procuratura municipiului Chișinău a expediat în judecată cauza de învinuire.
Acesta este învinuit de „încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul a două persoane”.
Tragedia a avut loc în noaptea de 16 spre 17 mai 2020 când inculpatul, la volanul unui Audi, a intrat pe roșu în intersecția străzii Ismail cu bulevardul Ștefan cel Mare din capitală, tamponând din viteză un taxi, după care din inerție a fost proiectat într-o altă mașină care staționa regulamentar la culoarea roșie a semaforului.
În urma impactului, taximetristul a murit pe loc, iar pasagerul său a decedat la spital. Cea de-a doua victimă, pasagerul din taxi – este un angajat de 46 de ani al penitenciarului nr. 9 Pruncul, iar alte trei persoane au suferit traumatisme.
Imediat după accident, șoferul din Audi a fost reținut, iar ulterior arestat, pe tot parcursul urmăririi penale acesta negându-și vina și refuzând să colaboreze cu procurorii.
Pentru această infracțiune legislația prevede de la 6 la 10 ani închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Sursa: cotidianul.md
Comentariile sunt închise