UN AVOCAT DIN CHIȘINĂU, REȚINUT PENTRU TRAFIC DE INFLUENȚĂ

Un avocat din Chișinău a fost reţinut de ofiţerii Centrului Național Anticorupție şi procurori, fiind bănuit de trafic de influenţă.

Potrivit denunţătorului, apărătorul ar fi pretins şi primit de la un cetăţean de origine străină, trei mii de euro, susţinând că are influenţă asupra procurorului de caz, în vederea determinării acestuia să claseze o cauză penală pornită pe faptul unei evaziuni fiscale.

Avocatul a perfectat un contract de acordare a asistenţei juridice și a încercat astfel să dea un aspect legal traficului de influenţă.

În urma investigațiilor și acțiunilor de urmărire penală, bărbatul a fost prins în flagrant delict. Acesta este reţinut pentru 72 de ore, recunoscut în calitate de bănuit şi se află în Izolatorul de urmărire penală al CNA.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă închisoare până la 6 ani sau amendă în mărime de 80 de mii de lei.

De la începutul anului 2016, doi avocaţi au fost reţinuţi de către CNA pentru acte de corupţie.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture