În țara noastră urmează să apară încă 2 laboratoare pentru efectuarea testelor la COVID-19. Desprea aceasta a anunțat șeful ANSP, fără să precizeze alte detalii. În prezent în Moldova avem 10 laboratoare pentru teste COVID, iar capacitatea acestora este de peste 2000 de teste.
În Republica Moldova urmează să fie activate încă două laboratoare pentru efectuarea testelor la COVID-19, pentru a relaxa regimul de muncă al laboratorului din Bălți, care deservește 13 raioane din nordul țării. Informația a fost oferită de către directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) Nicolae Furtună, în cadrul unei conferințe de presă, transmite newsmaker.md. Potrivit șefului ANSP, în laboratoarele din țara noastră pot fi efectuate, zilnic, peste 2 000 de teste la COVID-19.
În prezent, în Republica Moldova sunt 10 laboratoare unde se efectuează teste COVID-19: 6 publice (inclusiv unul la Tiraspol) și 4 private. Starea de urgență în Republica Moldova a fost prelungită până la 31 august. Decizia a fost aprobată, la data de 24 iulie, la ședința Comisiei Naționale Extraordinare în Sănătate Publică.
Comentariile sunt închise