FMI va oferi Republicii Moldova o asistenţă financiară de circa 558 milioane de dolari

Misiunea Fondului Monetar Internaţional şi autorităţile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experţi privind programul de reforme economice care va fi susţinut printr-un acord pe trei ani, finanţat cu aproape 558 milioane de dolari, în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) şi Mecanismului de finanţare extinsă (EFF), potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al FMI, noul program se va baza pe progresul atins în cadrul programului precedent şi va avea ca obiectiv sprijinirea relansării economice a Republicii Moldova după depăşirea pandemiei COVID-19 şi avansarea în implementarea unor reforme instituţionale ambiţioase.

În perioada 7-24 iulie 2020, echipa de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, a purtat din sediul FMI la Washington discuţii la distanţă cu autorităţile Republicii Moldova privind un program economic susţinut de FMI.

La finele consultărilor, Ruben Atoyan a declarat că misiunea FMI şi autorităţile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experţi privind programul de reforme economice care va fi susţinut printr-un acord pe trei ani, finanţat în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) şi Mecanismului de finanţare extinsă (EFF). Se propune ca Republica Moldova să acceseze, în baza acestui acord, o finanţare în valoare de 400 milioane de drepturi speciale de tragere (ceea ce constituie 232% din cota Republicii Moldova la FMI sau circa 558 milioane de dolari).

Acordul la nivel de experţi se preconizează a fi aprobat de conducerea FMI şi Consiliul de Directori Executivi.

„Ne aşteptăm ca acest Consiliu de Directori Executivi al FMI să discute noul program cu Republica Moldova în luna septembrie, după ce autorităţile Republicii Moldova vor fi implementat un şir de acţiuni prealabile, inclusiv în domeniul independenţei băncii centrale, supravegherii sectorului financiar şi transparenţei bugetar – fiscale. Noul program susţinut prin ECF şi EFF va contribui la menţinerea stabilităţii macroeconomice, va ancora politicile autorităţilor pentru susţinerea relansării economice după depăşirea pandemiei COVID-19 şi va cataliza finanţarea din partea altor donatori. Bazându-se pe progresul atins în cadrul programului precedent, autorităţile îşi propun să avanseze în cadrul noului program în implementarea unor reforme instituţionale ambiţioase pentru a elimina numeroasele vulnerabilităţi din domeniile guvernanţei fiscale, supravegherii sectorului financiar nebancar, reglementării pieţei, prevenirii şi combaterii corupţiei şi fortificării statului de drept”, a menţionat Atoyan.

Conform sursei citate, reforma guvernanţei Băncii Naţionale a Moldovei, susţinută de FMI, şi performanţa BNM pe parcursul implementării programului precedent constituie succese importante pentru Republica Moldova.

Sursa: hotnews.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture