Vânzătorii din Bălți: Oamenii nu au bani. Mulți sunt nevoiți să-și închidă afacerile

Pandemia de COVID-19 a afectat enorm vânzările comercianților de la piețele din Bălți. La 4 luni distanță de la începutul epidemei în țara noastră, vânzătorii se plâng că nu mai au ce și cui vinde. În rezultat aceștea se văd nevoiți de a-și sista activitatea și de a-și căuta un alt loc de muncă. O astfel de situație poate fi observată la mai toate piețele din oraș, unde proprietarii de buticuri au început să-și închidă afacerile. Motivul, nu sunt bani în buzunarele cumpărărtorilor.

Antreprenorii și vânzătorii de la piețele din Bălți suferă pierderi, iar mulți și-au închis buticurile definitv din cauza comerțului slab. Jurnalistul BTV a vizitat trei piețe mari din oraș și a discutat cu vânzătorii. S-a dovedit că de la reluarea comerțului, situația doar s-a înrăutățit. În pofida reducerilor, cumpărători nu sunt, oamenii fac economii și se tem de un al doilea val de coronavirus. Așa este descrisă situația actuală de comercianții pieței de lângă gara de nord.

O situație similară este și la piața Baiducova. Vânzătorii afirmă că comerț nu este, dar ei au nevoie să achite chiria și să cumpere marfă. De asemenea, comercianții se plâng că nu ajunge niciun transport în piață. Lucrătorii de la piață sunt de părerea că, dacă transportul public ar fi permis aici, ar fi mult mai bine.

La piața, de pe strada Pușkin, cunoscută popular drept „second-hand”, situația nu este mai bună. „Comerțul este prost, dar trebuie să trăim cu  ceva, să plătim chiria și mărfurile”, afirmă vânzătorii. Comercianții au remarcat că situația se agravează pe zi ce trece și dacă nu se va micșora taxa pentru chirie, atunci vor fi nevoiți să se închidă.

Potrivit lucrătorilor de la piață, în aceeași situație se află toate piețele din oraș. Toate sectoarele comerțului au avut de suferit, dar cei care fac comerț cu îmbrăcăminte și încălțăminte, rochii de mireasă și accesorii sunt cei mai afectați, deoarece evenimentele și sărbătorile sunt încă interzise.

Reamintim că la ultimele două ședințe ale consiliului local a fost discutată problema, ca întreprinderile municipale să benificieze de o asistență financiară pentru acoperirea pierderilor în legătură cu pandemia de coronavirus. Aproximativ 2 milioane de lei vor fi alocați întreprinderii municipale „Asociația piețelor”.

Vânzătorii din Bălți: Oamenii nu au bani Mulți sunt nevoiți să-și închidă afacerile

Vânzătorii din Bălți: Oamenii nu au baniMulți sunt nevoiți să-și închidă afacerile

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Montag, 20. Juli 2020

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture