Seceta din acest an a strâns la colț culturile agricole. Potrivit ministrului Agriculturii, Ion Perju, producția de grâu a scăzut drastic în zona de sud a țării. Totuși, situația este mai îmbucurătoare la nord, spune ministrul, relatează agora.md
Potrivit lui Perju, partea de sud a Republicii Moldova este cea mai afectată de secetă.
„La Basarabeasca, Cimișlia, UTA Găgăuzia, Taraclia s-a obținut circa 400-500 de kilograme de grâu per hectar. Sunt cele mai afectate zone”, a subliniat ministrul.
De cealaltă parte, la nord, recolta este mai bogată.
„Sunt gospodării, la Soroca, care au obținut 2,5 tone de grâu per hectar, iar la Briceni avem chiar și peste trei tone, ceea ce nu este rău”, a punctat Perju.
Chiar și așa, ministrul Agriculturii afirmă că securitatea alimentară este asigurată.
„Suntem în plină campanie de recoltare, nu s-a finalizat, încă. Mai avem vreo săptămână de muncă. Rămânem optimiști de a obține o producție globală de grâu nu mai puțin de 600 de mii de tone, la necesarul de 350 de mii de care are nevoie țara, ca să avem și ce exporta”, a declarat Ion Perju.
Perju a ținut să menționeze că cantitatea de orz, în acest an, este de două ori mai mică – 70 de mii de tone. Iar rapița constituie 30 de mii de tone.
Sursa: agora.md
Comentariile sunt închise