Alertă în Europa: Nordul continentului, acoperit de un nor radioactiv. Rusia s-a grăbit să nege vreun incident

Finlanda, Suedia şi Norvegia au înregistrat în ultimele zile niveluri neobişnuite de radioactivitate de origine umană, o creştere inofensivă pentru om care, potrivit unui institut olandez, şi-ar afla sursa în vestul Rusiei sau la vest de această ţară, relatează digi24.ro

Lassina Zerbo, secretar executiv al Organizației Tratatului de Interzicere Completă a Testelor Nucleare, a declarat că senzorii organizației au indicat nivelul crescut de radioactivitate, redactând o hartă care arăta posibilele locații ale sursei.

Rusia s-a grăbit să dea un comunicat în care a negat că una dintre centralele sale nucleare se află în spatele unui vârf de radiații. Într-o declarație, o filială a agenției nucleare de stat Rosatom,susține că nimic nu este în neregulă cu cele două reactoare pe care le are în regiune, ambele construite în anii ’70 ca și centrala de la Cernobîl.

În 2017, un nor radioactiv a trecut peste Europa, un studiu din 2019 concluzionând că probabil provenea din Rusia.

În august 2019, un alt accident cu efecte radioactive a avut loc în aceeși zonă din Rusia în timpul testării unei rachete.

Silviu Gurlui, profesor de fizică la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași: Este un fenomen ciudat pentru că în Norvegia s-au înregistra niște categorii de radionuclizi, apoi în Suedia sau în Finlanda alte categorii. S-a întocmit o hartă și se pare că sursa ar fi fost în perioada 15-16 iunie, sau cel mai târziu în această perioadă. Prima dată am avut impresia că de o serie de radionuclizi care au fost răspândiți în atmosferă de varii fenomene atmosferice, radionuclizi care au fost cândva redepuși în urma unor accidente nucleare, cum este vorba despre cel de la Cernobîl.

În septembrie 2019, Rusia a recunoscut un incident nuclear abia după o săptămână

Norvegia a detectat iod radioactiv în aer la granița cu Rusia și anul trecut. Iodul radioactiv a fost identificat în filtrele unei stații de monitorizare a radioactivității, în perioada 9-12 august. Cu o zi înainte, la 8 august, a avut loc un incident nuclear, mai exact explozia unei rachete cu combustibil lichid într-o bază militară rusă din regiunea Arhanghelsk.

Autorităţile de la Moscova au vorbit pentru prima oară despre explozia rachetei cu propulsie nucleară, după ce au păstrat tăcerea pentru mai bine de o săptămână. Kremlinul a dat un răspuns şocant: „Accidentele se mai întâmplă”. Ruşii au ţinut şi să precizeze că sunt „foarte avansaţi” în ceea ce priveşte dezvoltarea armamentului nuclear.

Sursa: digi24.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture