Deputatul PAS a depus o sesizare la CC în legătură cu posibilitate organizării alegerilor parlamentare anticipate odată cu cele prezidențiale anticipate, în cazul în care Dodon își dă demisia

Deputatul fracțiunii parlamentare PAS, Sergiu Litvinenco, a depus miercuri, 27 mai, o sesizare la Curtea Constituțională care se referă la posibilitatea desfășurării concomitente a alegerilor parlamentare anticipate cu alegerile prezidențiale anticipate în cazul în care șeful statului, Igor Dodon, își va depune mandatul de președinte al R. Moldova, relatează zdg.md

Am depus la Curtea Constituțională o sesizare privind interpretarea prin coroborare a dispozițiilor articolului 2 alineatul (1), articolului 61 alineatul (1) și (3), articolului 85 alineatul (1), (2) și (4) și articolului 90 alineatul (1), (2) și (4) din Constituția Republicii Moldova care se referă la posibilitatea desfășurării concomitente a alegerilor parlamentare anticipate în cazul întrunirii circumstanțelor constituționale pentru dizolvarea Parlamentului cu alegerile prezidențiale anticipate în cazul în care intervine vacanța funcției urmare a demisiei Președintelui Republicii Moldova”, anunță deputatul PAS.

Astfel, potrivit autorului sesizării, „în acest mod președintele Dodon poate demonstra că își dorește cu adevărat curățarea clasei politice”.

„Ar fi un beneficiu și din punct de vedere al resurselor bugetare. Este o șansă pentru a curăți clasa politică. Dacă președintele Dodon întradevăr vrea acest fapt, să fie curățată clasa politică, atunci trebuie să dea curs acestei inițiative. Să-și depună demisia, astfel că este realist să fie organizate aceste alegeri”, a mai declarat Sergiu Litvinenco.

Deocamdată, președintele Igor Dodon nu a făcut niciun comentariu la acest subiect.

Sursa: zdg.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture