213 cazuri noi de COVID-19 au fost depistate în ultimele 24 de ore în R.Moldova, după procesarea a 1 502 teste, dintre care 1 238 primar. Despre aceasta au anunțat autoritățile din sănătate.
„Astăzi au fost înregistrate 213 cazuri noi. Cumulativ, am atins cifra de 6 553 cazuri, 3 372 fiind active. Teste efectuate astăzi au fost 1 502, dintre care 1 238 – primar și 264 repetate. Total, în toată perioada, s-au efectuat 42 067 de probe. Distribuția cazurilor pe teritorii administrative: Chișinău – 77 cazuri; Transnistria – 24; Strășeni – 16; Ceadîr-Lunga – 11; Cahul – 10; Căușeni, Ialoveni – câte 8; Sângerei – 6; Basarabeasca, Criuleni, Soroca – 5”, a precizat Constantin Rîmiș, secretarul de stat de la MSMPS.
Totodată, câte 4 cazuri au fost înregistrate la Comrat, Florești și Orhei, iar la Bălți, Călărași, Cimișlia, Edineț și Ștefan-Vodă – a câte trei cazuri. Glodeni și Rezina înregistrează câte 2 cazuri de infectare, în timp ce la Anenii Noi, Drochia, Hâncești, Râșcani, Telenești, Ungheni, Vulcănești a fost depistat câte un caz.
Până în prezent 6 553 de persoane au fost contaminate cu noul virus în R.Moldova, dintre care 2 953 au fost declarate vindectae, iar pentru alți 228 de oameni virusul a fost fatal.
Sursa: deschide.md
Comentariile sunt închise