După ce în luna octombrie a anului trecut, autoritățile spuneau că gazoductul Iași-Ungheni va deveni complet funcțional în primăvara anului 2020, acum termenul de dare în exploatare se amână, până la a doua jumătate a anului 2020.
Ministrul Economiei, Sergiu Railean, a inspectat, astăzi, câteva loturi de șantier ale conductei Iași-Ungheni-Chișinău, precum și complexul administrativ al „Vestmoldtransgaz” de la Ghidighici.
„Este în interesul nostru să asigurăm securitatea energetică a țării, dar și a regiunii prin diversificarea rutelor de livrare a gazelor naturale. De aceea, prin interconectarea cu rețelele de transport din România și integrarea Moldovei în sistemul energetic european, vom putea materializa acest obiectiv. Monitorizăm îndeaproape progresul acestui proiect strategic ca să asigurăm finalizarea proiectului în termenii stabiliți și să beneficiem de conductă până la sfârșitul anului curent”, a spus Sergiu Railean.
Iulian Butnaru, administratorul „Vestmoldtransgaz” a informat că lucrările se derulează conform termenilor planificați. Din 120 de km de tronson linear, 106 au fost deja finalizați.
Oficiul administrativ al companiei „Vestmoldtransgaz”, care va monitoriza sistemul gazier, este aproape pregătit de darea în exploatare. În acest context, administratorul companiei a ținut să mulțumească ministrului Economiei și Infrastructurii pentru intervenția sa în soluționarea accesului muncitorilor români pe șantierele din Republica Moldova în perioada stării de urgență. Zilnic pe șantierul gazoductului lucrează 130-150 de muncitori, care asigură continuarea lucrărilor la conductă.
De la începutul anului 2019 până în prezent sunt desfășurate lucrări pe toate cele 7 loturi aferente construcției, termenul anunțat de investitor cu privire la finalizarea acestora și darea în exploatare a gazoductului fiind a doua jumătate a anului 2020.
Valoarea estimată a proiectului este de 76 milioane de euro conform proiectului devizelor de cheltuieli din cadrul documentației de proiect elaborate de SNTG Transgaz, România.
De menționat că, în luna octombrie 2019, aflat într-o vizită la Chișinău ministrul român al Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, declara că gazoductul Iași-Ungheni va deveni complet funcțional în primăvara anului 2020.
Sursa: cotidianul.md
Comentariile sunt închise