Tot mai multe întreprinderi și companii sunt afectate din cauza pandemiei. Nu face excepție nici Întreprinderea de Stat ,,Calea Ferată” Moldova. Potrivit unor surse venitul companiei este zero, trenurile marfare sunt solicitate din ce în mai puțin, iar asta ar putea duce ca angajații celor mai afectate departamente pet imp de criză să intre în jomaj tehnic.
Începând cu data de 23 aprilie Întreprinderea de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” ar putea intra în șomaj tehnic. Potrivit surselor BTV în urma suspendării circulației mai multor trenuri care fac legătura cu diferte țări, întreprinderea a rămas fără venituri. Am încercat să luăm legătura cu Administrația Căii Ferate, pentru a ne confirma această informație, însă fără rezultat. Șeful nodului feroviar din municipiul Bălți și nordul Republicii Moldova a declarat că situația este sub control. Totuși o dată cu sistarea activității a mai multor întreprinderi, dar și în urma deciziilor autorităților din țările vecine angajații întreprinderii au fost nevoiți să intre parțial în șomaj tehnic. Pentru moment circulă, doar trenuri în suburbiile orașului, călătoriile fiind gratuite.
De asemenea, Vetreniuc a menționat că numărul solicitărilor pentru transportarea de mărfuri s-a micșorat considerabil.
Mai târziu, administrația întreprinderii de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” a anunțat printr-un comunicat că începând cu mâine, 23 aprilie va fi sistat transportul feroviar de mărfuri pentru 4 zile.
,, Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova” informează că, în legătură cu reducerea substanțială a volumului de mărfuri, s-a decis sistarea traficului de mărfuri începînd cu 23.04.2020 ora 8.00 pînă pe 27.04.2020 ora 8.00.
Toate solicitările agenților economici de încărcare-descărcare a vagoanelor vor fi asigurate.”
Avem încrederea că această măsură poartă un caracter temporar și sperăm că în cel mai scurt timp vom reveni la ritmuri normale de activitate.
Comentariile sunt închise