Federația Rusă depăşeşte pragul de 2.000 de cazuri de COVID-19 în 24 de ore

Pentru prima oară, Rusia a înregistrat în ultimele 24 de ore peste 2.000 de cazuri de COVID-19, numărul total al persoanelor infectate ridicându-se în prezent la 15.770, au informat duminică autorităţi locale, citate de EFE.

„În ultima zi, în Rusia au fost diagnosticate 2.186 cazuri de COVID-19 în 52 de regiuni”, potrivit informării zilnice a cabinetului de criză creat pentru a gestiona epidemia de coronavirus, scrie Agerpres.

Cel mai mare număr de contagieri – 1.306 – s-a înregistrat la Moscova, principalul focar de infecţie din această ţară, care acumulează o treime din cele 15.770 de cazuri şi peste jumătate din numărul deceselor.

În ultimele 24 de ore, din cauza coronavirusului în Rusia au murit 24 de persoane, iar numărul total al deceselor de COVID-19 se ridică la 130. Şi numărul persoanelor vindecate a crescut cu 250 în 24 de ore, ajungând la un total de 1.291.

Jumătate dintre noile cazuri de coronavirus din Moscova s-au înregistrat la segmentul de vârstă 18-45 de ani, au avertizat autorităţile, care au declarat că printre cei infectaţi în ultimele 24 de ore se află mai mulţi copii.

Sursa: stiripesurse.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture