Poșta Moldovei ar putea redeschide traficul internațional terestru pentru mai multe destinații. E vorba de Rusia, Ucraina, România, Belarus, Polonia, Turcia, Grecia, Macedonia, Ungaria, Bulgaria și Austria. Administrația anunță că acțiunile au loc în condițiile în care toate trimiterile poștale prin traficul aerian au fost sistate din data de 17 martie, pe timp de pandemie.
La fel, conducerea Î.S. „Poșta Moldovei” ține să menționeze că tarifele pentru cursele terestre vor fi mai mari decât cele avia și ar putea surveni întârzieri la distribuire, iar în unele cazuri, confirmările de livrare nu vor putea fi oferite de către țările, care și-au sistat activitatea sau au decretat stare de forță majoră.
Până în acest moment au fost identificate două opțiuni pe cale terestră. E vorba de schimbul de poștă cu Ukrposhta, cursă ce va fi operată o dată pe săptămână, în ziua de miercuri și care oferă destinații precum Ucraina, Rusia, Belarus, Austria, Polonia, Turcia și CN ”Poșta Română”, care oferă destinații ca România, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Turcia și Ungaria.
La momentul actual, prin intermediul cursei terestre Odesa-Chișinău-Odesa, operate de Ukrposhta, a fost recepționată poșta din Rusia, Ucraina și Israel în volum total de circa două tone și expediată spre Ucraina și Polonia în volum total de 25 kg.
Amintim că pe data de 17 martie, ziua în care a fost decretată stare de urgență pe întreg teritoriul R. Moldova, Poșta Moldovei a anunțat că își suspendă serviciul de „Expres Mail Service (EMS), colete și scrisori”. Astfel, cetățenii nu vor putea recepționa și nici expedia trimiteri poștale.
Sursa: agora.md
Comentariile sunt închise