Reguli noi pentru împărtășanie, emise de Mitropolia Moldovei: vor fi folosite mănuși și șervețele de unică folosință

Mitropolia Moldovei a publicat un set de instrucțiuni pe site-ul instituției în care recomandă preoților să utilizeze mănuși de unică folosință în timpul împărtășirii cu Sfintele Taine, iar lingurița să fie ștearsă cu un material îmbibat în spirt. Totodată Mitropolia ține să informeze că documentul a fost aprobat de patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Chiril.

Preoții vor folosi mănuși de unică folosință în timpul împărtășirii cu Sfintele Taine, iar lingurița se va șterge cu un material îmbibat în spirt. Totodată, fiecare creștin va primi câte un șervețel de unică folosință pentru a-și șterge buzele, scrie Newsmaker.md

Totodată, potrivit recomandărilor, pentru a unge creștinii cu untdelemn, preoții vor utiliza bețișoare de unică folosință, iar oamenii nu le vor mai săruta mâna. La fel, potrivit instrucțiunilor, se permite ca icoanele să fie sărutate, ci ca oamenii să se închine la ele.

De asemenea, botezul va fi oficiat pentru fiecare copil în mod individual, iar vasul va fi dezinfectat după fiecare ritual. O altă recomandare prevede ca icoanele, mobilierul și mânerele ușilor să fie șterse regulat cu soluții de dezinfectare.

Sursa: jurnal.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture