Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat spune că gelurile dezinfectante din comerţ pot distruge coronavirusul Covid-19.
„Spălatul pe mâini 20 de secunde cel puțin, după care dacă vrei să pui și soluție pe bază de alcool este foarte bine. (…) Dacă sunt pe bază de alcool şi dacă le folosim, da, omoară coronavirusul, pentru că el este ucis de soluţii pe bază de alcool şi de soluţii pe bază de clor. Soluţiile din piaţă pentru dezinsecţia mâinilor sunt, de regulă, pe bază de alcool”, a spus Raed Arafat, la Marius Tucă Show, potrivit Mediafax.
Secretarul de stat a adăugat că măștile făcute dintr-un șervețel de hârtie nu sunt la fel de eficiente precum cele profesionale.
„Masca are rolul de a-i proteja pe ceilalți, dacă persoana este bolnavă. Pe linia medicală, măștile pe care le folosim au un nivel de protecție mai ridicată”, a mai spus Arafat.
Sursa: digi24.ro
Comentariile sunt închise