Renato Usatîi, încrezut că Igor Dodon va pierde alegerile prezidențiale

Preşedintele „Partidului Nostru” (PN), Renato Usatîi, este încrezut că Igor Dodon va pierde alegerile prezidenţiale în toamna anului 2020.

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta el a spus duminică, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune „JurnalTV”.

„Dodon a pierdut sprijinul cetăţenilor. Comunic cu ei, văd starea de spirit a cetăţenilor. A câştigat cu mare greu alegerile din 2016. Atunci a fost susţinut atât de Federaţia Rusă, cât şi de Vlad Plahotniuc cu toate resursele administrative. În perioada respectivă, şi eu l-am susţinut. Cu toate acestea, el a obţinut doar 52% din voturi. Pentru Dodon, singura modalitate de a-şi menţine preşedinţia este revenirea la alegerile parlamentare. Şi pentru aceasta, va fi adoptată decizia „corectă” a Curţii Constituţionale. Ulterior, vor vota cu democraţii. În acest sens, deja se duc negocieri”, a declarat Renato Usatîi.

El este sigur, dacă se vor desfăşura alegeri prezidenţiale populare „Dodon va pierde, oricine ar trece în turul doi cu el”.

„Ratingul lui de astăzi, nu este ceea ce „demonstrează” sondajele de pe posturile de televiziune controlate de el, ci constituie aproximativ 30%”, a spus politicianul.

Potrivit lui, până acum „unii deputaţi-democraţi comunică cu Plahotniuc la telefon”.

Răspunzând la întrebări, el a spus că Plahotniuc i-a ameninţat securitatea personală, aşa că a fost obligat să părăsească Moldova.

„A vrut să mă ţină în detenţie cu lichidare fizică ulterioară în închisoare. Ulterior, să-l învinuiască de acest lucru pe Vlad Filat. Există un videoclip când Plahotniuc comunică cu infractori foarte serioşi. Acum Dodon încearcă să devină Plahotniuc в„–2. Dar el are doar ambiţii şi nu deţine asemenea oportunităţi ca Plahotniuc. Deocamdată, el face tot posibilul ca să ajung în detenţie”, a spus Renato Usatîi.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture