Un nou regulament cu privire la atribuțiile angeților economici, împuterniciți cu evacuarea mașinilor parcate ilegal în oraș, a fost pus în discuție și urmează să fie aprobat de către Guvern.
Evacuarea mașinilor va fi pusă pe umerii agenților economici, iar noul regulament prevede tocmai atribuțiile legale ale acestora. Contractul de colaborare va fi semnat pentru o perioadă a cel puțin cinci ani. Compania care va fi aleasă pentru prestarea astfel de servicii, va putea ridica mijlocul de transport pentru a fi dus la parcarea specială sau o subidiviziune specializată/teritorială a poliției, cea mai apropiată de locul constatării contravenției.
Drept temei pentru evacuarea mașinilor vor fi următoarele situații:
-conducătorul a fost înlăturat de la conducere, mijlocul de transport este reţinut şi nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor;
-staționarea acestuia poate genera un pericol iminent pentru interesul public;
-automobilul a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare;
-este necesară identificarea proprietarului (posesorului) mijlocului de transport utilizat sau destinat pentru săvârșirea contravenţiei.
Procesul-verbal de ridicare se va încheia în patru exemplare: un exemplar rămâne la persoana care a decis aducerea mijlocului de transport la parcare, al doilea exemplar se remite persoanei care a organizat (a asigurat) aducerea acestuia, al treilea exemplar se înmânează persoanei care a luat în primire mijlocul de transport la parcare, iar cel de-al patrulea exemplar se oferă proprietarului, posesorului sau reprezentantului mijlocului de transport ori i se expediază recomandat la domiciliu.
Nu în ultimul rând, agentul constatator informează neîntârziat serviciul de gardă al poliţiei despre aducerea vehiculului la parcare.
Mai jos vedeți întreg proiectul.
Sursa: autoexpert.md
Comentariile sunt închise