SIMPATIZANȚII PARTIDULUI ȘOR CER ELIBERAREA DEPUTATELOR

În ziua de 16 septembrie, curent,  deputatele Partidului Șor, Marina Tauber și Reghina Apostolova au fost reținute de ofițerii CNA pentru 72 de ore, după ce le-a fost ridicată imunitatea parlamentară la solicitarea Procurorului General Interimar, Dumitru Robu.

Locuințele acestora au fost supuse unor percheziții. Astăzi zeci de simpatizanți ai Partidului Șor s-au adunat în fața Centrului Național Anticorupție și cer eliberarea deputatelor. Avocații  acestora susțin că au fost reținute ilegal, iar în cadrul perchezițiilor au fost ridicate acte care nu au nici o legătură cu cauza penală.

Reamintim că în cadrul ședinței Legislativului din 16 septembrie s-a votat ridicarea imunității parlamentare a deputatelor Marina Tauber și Reghina Apostolova din motiv că ar fi implicate în devalorizarea sistemului bancar. Procurorul general a spus că oamenii legii au dovezi în acest sens. După anunțul procurorului  Partidul Șor a anunțat că părăsesc parlamentul în semn de protest.

Procuratura Generală susține că părăsirea incintei și deplasarea lor într-o direcție necunoscută, au făcut necesară reținerea acestora, în scopul aplicării măsurilor de urmărire penală. Procuratura Generală menționează că scopul solicitării din 16 septembrie curent în fața Parlamentului nu a urmărit reținerea expresă a persoanelor vizate – deși legea permite – ci ridicarea imunității pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală, care include un set complex de măsuri.

Drept urmare avocații Partidului Șor au prezentat Procuraturii Generale dovezi că Marina Tauber și Reghina Apostolova mergeau la o întâlnire cu alegătorii și nicidecum nu au încercat să fugă.

Potrivit ProTV Partidul Șor și-a adus simpatizanții la Centrul National Anticoruptie și cer ca Marina Tauber și Reghina Apostolova să fie eliberate.

 

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture