7 AMBIȚIOȘI AU CREAT O ASOCIAȚIE PENTRU IT-IȘTII ÎN ACEST DOMENIU SALARIILE SUNT DE PESTE 20 MII DE LEI
De curând la Bălți a fost creată o asociație, care v-a încuraja activitatea din domeniul IT din nordul țării și va ajuta la sporirea numărului de angajați doritori de a munci într-o sferă cu salarii, care depășesc chiar și 20 de mii de lei.
Vineri 13 septembrie, de ziua programatorului, cei 7 inițiatori ai asociației, unii dintre ei, deja adminitratori și directori de companii IT din oraș, au vorbit despre o agendă de activități. Acesta va fi implimentată pentru a consolida relația dintre mediul academic unde nemijlocit este predată această specialitate și angajatorii din demeniu cu venituri de sute de mii de euro anual.
Iar dacă vă pare că de la teorie până la practică este o cale lungă, nu e chiar așa. Din motiv că exemple de succes a unor comapanii de IT, avem și la Bălți.
Acum șase ani cu multă ambiție, trei tineri, două fete pe nume Ana și Andrei și-au creat o proprie afacere, iar acum au ajuns să aibă mai mult de 40 de tineri care lucrează în compania lor.
O dată cu creștearea numărului de comenzi, au decis să facă un oficiu plăcut ca în marile companii internaționale cu sală de odihnă și teren de sport, pentru că își doresc o ambianță plăcută pentru angajați.
Însă nu uită de muncă, care le aduce plăcere chiar și celor mai noi din echipă dar și un salariu bun, spun angajații.
Potrivit ultimelor informații oferite de experți, în permanență, în Republica Moldova este un deficit de aproximativ 1 500 de cadre în domeniul IT. Salariul mediu al unui angajat depășește 20 mii de lei.
7 AMBIȚIOȘI AU CREAT O ASOCIAȚIE PENTRU IT-IȘTIIÎN ACEST DOMENIU SALARIILE SUNT DE PESTE 20 MII DE LEI
Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Montag, 16. September 2019
Comentariile sunt închise