Reparațiile de pe o stradă din Bălți tărăgănează. Potrivit responsabililor acestea au fost amânate pentru câteva zile din cauza unor defecțiuni tehnice. Lucrările au reînceput abia la 13 august, dar acestea continuă mai lent.
Reparațiile din strada Lesecico se efectuază cu întârziere. Lucrările au început cu o săptămână în urmă, însă au fost imediat suspendate din cauza unei defecțiuni a excavatorului. Despre problema respectivă s-a discutat în cadrul unei ședințe a primăriei. Potrivit directorului întreprinderii municipale Direcția de Construcții Capitale, Larisa Bragar, lucrările au fost reluate pe 13 august după-amiază, dar acestea continuă mai lent decât era planificat.
Larisa Bragar a spus că conducerea companiei care efectuază lucrările de reparație se află la Chișinău, de aceea ei nu sunt la curent despre derularea lucrărilor. Primarul orașului, Nicolai Grigorișin, a cerut emiterea unei solicitări administrației din capitală, în care să fie menționate toate informațiile despre starea reală a lucrurilor.
Reamintim că în momentul efectuării reparației capitale de la începutul lunii august, străzile Lesecico și Dubinovschi au fost închise, iar traficul a fost suspendat de la 8 dimineața până la cinci seara.
REPARAȚIILE UNEI STRĂZI DIN BĂLȚI TĂRĂGĂNEAZĂ
REPARAȚIILE UNEI STRĂZI DIN BĂLȚI TĂRĂGĂNEAZĂ
Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Donnerstag, 15. August 2019
Comentariile sunt închise