S-AU AUTOSESIZAT ÎN REPARAȚIA DRUMULUI, DUPĂ CE OAMENII S-AU REVOLTAT

Autoritățile și Întreprinderile Municipale din Bălți s-au atutosesizat, după ce reportetii BTV au realizat un material despre starea deplorabilă a drumului pe de segmentul din stradă Mihail Sadoveanu.

Iată că luni, 5 august drumul a fost închis, pentru că s-au produs lucrări de reparație, lucrătorii DRCD au adus prundiș și l-au împrăștiat. Câteva zile mai târziu l-au început a strânge. Un locatar a trimis un filmuleț video redacției.

Lucrătorii Întreprinderii Municipale „Direcția Reparații și Construcții Drumuri” din Bălți spun că îndeplinesc ordinile șefilor și nu cunosc detalii.

Bălțenii care locuiesc în această zonă spun că sunt hrăniți cu promisiuni mai bine de 12 ani.

Serghei Pcela susține că reparație capitală până când nu va avea loc, din cauza lipsei resurselor financiare. Autoritățile și DRCD  își propun să colaboreze cu agenții economici din preajmă.

Potrivit calculelor preliminare pentru reparația acestui drum va fi nevoie de circa două milione de lei.

S-AU AUTOSESIZAT ÎN REPARAȚIA DRUMULUI, DUPĂ CE OAMENII S-AU REVOLTAT

S-AU AUTOSESIZAT ÎN REPARAȚIA DRUMULUI, DUPĂ CE OAMENII S-AU REVOLTAT

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Donnerstag, 8. August 2019

 

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture