Operațiunea specială ,,Autobuz” continuă. În cursul zilei de joi, 28 martie au fost verificat toate mijloacele de transpost urban de tip maxi-taxi. Din cele 100 de unități de transport în comun care circulă pe rutele din oraș, 75 sunt de tip microbus.
În cadrul controlului sezonier primăvară-vară, din numărul total de unități de transport urban, încălcari au fost depistate la 20 de unități. Printre neregulile depistate se numără lipsa stingătorului sau a trusei medicale, cauciurile necorespunzătoare sezonului și parbrizuri sparte. Testul cu gazele de eșapament emanate, puțin i-a emoținat pe șoferi atunci când inspectorii de la ecologie le spuneau să calce pe accelerație.
Circulația în continuare se permite dacă nu este depășită norma de 50 de procente pentru vehicolele cu turbo propulsoare, iar pentru cele fără, norma admisă este de până la 40 procente.
După primul test, microbusele unul câte unul au mers la testarea tehnică a autovehicolului. Șoferii susțin că aceste verificări sunt demarate pentru siguranța și comoditatea pasagerilor.
Cât despre îmbulzeala din mijloacele de transport, administrația locală susține că acest lucru se manifestă la orele de vârf, iar pe parcursul zilei pe unele rute este chiar și o insuficiență de pasageri. Responsabilul din cadrul primăriei susține că în decursul acestor ore se i-a în vizor introducerea pe rute a unor unități de transport de mare capacitate.
Transportatorii cărora li s-a înmânat prescripții pentru depistarea neregulilor, trebuie să le execute într-un timp limitat pentru a putea reveni pe rute. Operațiunea ,,Autobuz” a început în ziua de 11 martie și va fi demarată până la sfârșitul lunii curente.
Comentariile sunt închise