Creştinii au intrat în febra cumpărăturilor pentru sărbătorile pascale, deşi, susţin vânzătorii, piaţa nu mai este invadată zilnic de cumpărători, așa cum era în anii precedenţi. Oricum, gospodinele și-au dorit ca de Ziua Învierii de pe masa de sărbătoare să nu lipsească mielul, pasca şi cozonacul, ouăle roşii, legumele şi caşul de oaie sau brânza.
Reporter: -În acest an cheltuiți mai mult pentru masa de sărbătoare sau încercați să economisiți?
-Economisesc. În condițiile în care pensia este mică și adaosul la ea este la fel de mic, economisesc.
Reporter: -Ce veți pune în acest an pe masa de Paști?
-Ce vom pune? Cu siguranță vom pune piftie, pentru că am cumpărat o găină. De asemenea, sarmale și o bucată de șuncă pe care am cumpărat-o și ouă și pască pentru a le sfinți, destul.
Reporter: -Și câți bani ați cheltuit?
-Dacă este să inclut și pasca în lista de cumpărăruti, per total 70 de lei.
Reporter: -Mai mult nu vă puteți permite?
-Nu putem, pentru că pensia este 1020 de lei, iertați-mă plus adaos 68 de lei. Vedeți care-s prețurile! Dacă cine va își permite mai mult, eu mă strădui cum pot. 01:17
Am cheltuit două mii de lei.
Reporter: Mai mult sau mai puțin în comparație cu anul trecut?
Nu, aceiași sumă.
Reporter: Cum veți sărbători în acest an Paștele?
-Am să beau.
Reporter: Veți cheltui mai mult?
- Da!
Reporter: De ce?
-Că-i mai scump! Anul trecut mai ieftin, anul acesta mai scump.
Pentru masa de Paşti, moldovenii au scos din buzunar în medie 800 de lei, iar dacă la aceasta adăugăm băutura, fructele şi dulciurile, suma crește cu încă cel puţin 300 de lei. Preţurile, în mare parte, sunt accesibile, însă la unele produse sunt mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Mai mult, nu este exclus ca până la Paștile Blajinilor prețurile să mai crească, susţin vânzătoarele de la tarabele din Piaţa Centrală.
-Preponderent cumpărători sunt persoanele în vârstă.
Reporter: De ce?
-Pentru că tineri nu sunt în țară.
Reporter: -Și în acest an o duceți mai slab cu vânzările?
-Foarte, aprope cu 50 de procente. Nu e lume, nu sunt bani.
Reporter: -Cum merg vânzările în acest an?
– Foarte bine !
Reporter: -Mai bine ca anul trecut?
- La fel ca anul trecut. 00:08
Reporter: -La ce preț ajunge un cârlan?
-De la 170 până la 200 de lei.
Reporter: Și oamenii scot din buzunar acești bani?
-Odată în an e Paștele.
Anul acesta Paștele ortodox a fost sărbătorit pe data de 16 aprilie, la fel ca și cel catolic. În următorul an, Paștele ortodox va fi marcat în ziua de 8 aprilie, iar cel catolic cu o săptămână mai devreme.
Comentariile sunt închise