Peste 150 de automobile care activează în regim de taxi în orașul Bălți au fost verificate joi de polițiști și responsabili din cadrul direcției transport al municipiului. Scopul acțiunii a fost depistarea și sancționarea șoferilor care desfăsoară activități de transport ilicite.
Automobilele au fost supuse verificărilor tehnice atât de polițiști, cât și de angajații Inspectoratului Ecologic Bălți, care au depistat mai multe nereguli. Şoferilor ghinionişti şi administratorilor unor firme de taxi le-au fost întocmite procese verbale, cu aplicarea punctelor de penalizare şi a unor amenzi.
„Am înregistrat un caz de depășire a normelor de poluare. Mașina are motor diesel, iar deppășirea este de peste 50 de procente. Urmează să fie întocmit proces verbal.”
„Poliția verifică starea tehnică și actele necesare a conducătorilor auto care transportă pasageri cu mașinile de taxi. Sunt mai multe taxiuri care circulă fără licență? În prezent stabilim.”
Unii șoferi salută inițiativa autorităților publice locale de a efectua astfel de controale și condamnă taximetriștii care activează ilegal.
„Este cea mai mare problemă. Există taximetriști care nu actele necesare pentru a activa în domeniu. Ei au mereu prioritate la autogară și în centrul orașului.”
„Pentru prima dată mă confrunt cu astfel de verificări. Este foarte bine! De ce? Deoarece noi transportăm oameni și suntem responsabili pentru viața lor.”
Un proprietar al parcului de taxi din oraș a refuzat să comenteze acțiunile autorităților publice locale și a poliției cu privire la verificarea stării tehnice a unităților de transport pe care le administrează.
„De ce refuzați să comentați acțiunile poliției? Eu nu sunt pus aici să vorbesc. Nu pot vorbi și nu doresc să vorbesc.”
Șeful Gospodăriei Locativ-Comunale Bălți, Veaceslav Zincovschii a declarat că sporirea controlului asupra taximetriștilor dar și unităților de transport este pentru a spori măsurile de securitatea a pasagerilor.
„În urma acestor verificari, va fi întocmită o listă a automobilor antrenate în prestarea serviciilor de taxi. Lista va fi transmisă inspectoratului Fiscal și Inspectoratului Național de Patrulare. Datele vor fi stocate într-o bază de date unde vor fi verificate automobilele care întrunesc standardelor de transportare a pasagerilor. Taxiurile care nu vor întruni normelor stabilite înseamnă că ele activează în mod ilegal.”
Conform datelor oficiale, în municipiul Bălți sunt înregistrate 150 de taxiuri. Însă numărul taximetriștilor care prestează ilegal servicii de trasportare a pasagerilor este dublu.
Comentariile sunt închise