Numărul cazurilor de viroze a crescut alarmant

Numărul de viroze înregistrate pe teritoriul ţării a crescut cu 29% în ultima săptămînă, fiind depăşit pragul epidemic. Totodată, au fost înregistrate 111 cazuri noi de gripă, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP), în perioada 12 – 18 martie, medicii au înregistrat 1617 cazuri noi de infecții acute ale căilor respiratorii, ceea ce reprezintă o creștere cu 29% în comparație cu săptămîna precedentă și o sporire a numărului de cazuri cu 74,1 % în raport cu aceeaşi perioadă a sezonului trecut. Ponderea cazurilor infecțiilor respiratorii acute severe a constituit 4,9% din numărul total de internări în spitalele teritoriale.

În această perioadă, în laboratorul Infecții Virale din cadrul ANSP au fost investigate 32 probe la prezența virusurilor gripale și non-gripale. Dintre acestea, 13 probe au arătat prezența virusului gripal de tip B şi două prezența virusului de tip A(H1N1). În perioada de referință nu au fost înregistrate cazuri de deces.

Solicitate de agenţie, surse din cadrul Serviciului de presă al Centrului municipal de Sănătate Publică au menţionat că şi în capitală numărul infecţiilor respiratorii a crescut, fiind atestate 2650  de cazuri la copii cu vîrsta de pînă la 17 ani. Cei mai afectaţi sînt preşcolarii – 1594 de cazuri, dintre ei 40% sînt copii instituţionalizaţi. În perioada menţionată, au fost internaţi pentru îngrijiri 91 de bolnavi, 64 dintre ei fiind copii.

În total, de la începutul anului curent, în municipiu s-au înregistrat 603 cazuri de gripă.

Pentru evitarea îmbolnăvirii, epidemiologii recomandă cetăţenilor să nu recurgă la autotratament şi să se adreseze medicului la apariţia primelor simptome de boală compatibile cu gripa. Să evite contactul bolnavilor cu femeile gravide, persoanele imuno-compromise, bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni cronice ale aparatului respirator, diabet zaharat şi obezitate.

De asemenea, medicii îndeamnă populaţia şi personalul medical să folosească măşti de protecţie cînd asistă și îngrijesc bolnavii. Printre recomandările medicilor se numără şi spălatul pe mîini cu apă şi săpun, acoperirea gurii şi a nasului cu şerveţele de unică folosinţă în timpul tusei şi strănutului, evitarea locurilor aglomerate.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture