Sală de sport acum şi în cămin. Studenţii bălţeni vor petrece timpul liber în mod sănătos

La căminul studenţesc “Romantica” a Univeristăţii de Stat “Alecu Russo” din Bălţi a avut loc deschiderea unei săli de sport. Iniţiativa aparţine reprezentanţilor Autoguvernării studenţeşti cu suportul financiar din partea instituţiei universitare, care au  procurat o masă de tenis şi opt seturi de table de şah şi dame.

Victor Grigor, preşedintele autoguvernării studenţeşti USARB: „Noi cu mare plăcere am dat start acestui proiect ca timp de o luna de zile sa fie procurată masa de tenis pentru cămine şi două seturi de table de şah şi dame pentru fiecare camin în parte. Eu vă îndemn pe toţi să venim la această sală, să practicăm sportul. Dacă va fi supralicitată această sală noi vom depune cu siguranţă tot efortul pentru a procura in fiecare cămin câte o masă de tenis şi nu numai. Să promovăm sportul în rândul studenţilor .”

Cele opt seturi de table de şah ţi dame au fost repartizate la cele 4 cămine studenţeşti de pe teritoriul universităţii. Prorectorul USARB, Gheorghe Neagu susţine că universitatea încurajează astfel de iniţiative.

Gheorghe Neagu, prorector USARB: „Conducerea Universităţii susţine eforturile Autoguvernanţei, ieşind din principiul non directivism. Adică, sunt autonomi, deciziile le i-au singuri. Suportul nostru a fost oferirea unui buget. Aici la autoguvernanţă e previlegiată, între gilimele nu prea multe autoguvernanţe dispun de buget. Decizia am respectat-o, am materializat-o. Este foarte bine pentru că înţelegem principiul minte sănătoasă într-un corp sănătos, sportul contribuie la formarea cunoştinţelor , eficientizarea cadrului didactic. 

Unii studenţii spun că practică tenesul de masă şi doresc ca acest sport să se dezvolte.

Patapi Alexandru, student USARB: „Eu susţin această tentativă, deoarece este o oportunitate foarte bună pentru studenţi, pentru a practica acest sport. Deoarece tenisul de masă la noi este destul de dezvoltat, eu parţial ocupându-mă. Cred că este o idee foarte bună şi în viitorul apropiat se va desfăşura mai larg şi la alte cămine studenţeşti.”

 Pentru echiparea sălii de sport din bugetul univerisităţii au fost alocaţi  6 000 de lei.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture