Polițiștii de frontieră și vameșii din R. Moldova au început deja pregătirile pentru perioada sărbătorilor de iarnă
Polițiștii de frontieră și vameșii din R. Moldova au început deja pregătirile pentru perioada în care trecerea frontierei R. Moldova ar putea fi luată cu asalt de sărbători, precizează Ziarul Național.
Potrivit Poliției de Frontieră, procedurile de control vor fi simplificate, astfel ca să se evite aglomerările și să se ofere confort celor care traversează hotarul.
Începând de pe data de 16 decembrie curent și până pe 16 ianuarie 2016, autoritățile de frontieră vor lucra la capacitate maximă, iar fluxul de persoane şi mijloace de transport va fi monitorizat în regim non-stop.
În cadrul Poliției de Frontieră, la necesitate, va fi suplimentat numărul angajaților care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi mijloacelor de transport, dar va fi repartizată și tehnică portativă de citire a documentelor de călătorie, inclusiv cea de citire a paşapoartelor biometrice, în cele mai „active ” puncte de trecere, atât de la frontiera moldo-română, cât și la cea moldo-ucraineană.
La fel, în funcție de situație, se va mări numărul echipelor mobile antrenate la supravegherea frontierei de stat, iar pentru prevenirea şi combaterea infracționalității transfrontaliere, vor fi intensificate relaţiile de conlucrare şi colaborare cu subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne şi cu organele administrației publice locale, inclusiv cu instituțiile de frontieră din țările vecine.
De asemenea, la solicitarea repezentanților administrației publice locale, vor fi deschise puncte de trecere locale, amplasate pe sectorul moldo-ucrainean. Scopul este de a facilita trecerea frontierei de către cetățenii R. Moldova și Ucrainei, care locuiesc permanent în raioanele administrative de frontieră în baza pașapoartelor interne (buletin de identitate) sau în baza pașapoartelor pentru ieșire peste hotare și trecerii frontierei cu mijloace de transport care aparțin acestora a căror capacitate de încărcare nu depășește 3,5 tone.
Comentariile sunt închise