SUA cere Rusiei să oprească agresiunea asupra Ucrainei

Statele Unite ale Americii au cerut marţi Rusiei să pună capăt ‘agresiunii’ împotriva Ucrainei şi să renunţe la Crimeea, la trei ani după semnarea de către Moscova şi Kiev a acordurilor de pace de la Minsk, relatează AFP, citată de agerpres.ro.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, a acuzat marţi Moscova într-un comunicat că alimentează conflictul din Ucraina soldat cu peste 10.000 de morţi, dintre care peste 2.500 de civili.

În baza acordurilor de la Minsk semnate pe 12 februarie 2015 sub egida Franţei şi a Germaniei, Ucraina a fost de acord să ducă la bun sfârşit o reformă politică iar Rusia să pună capăt sprijinului acordat separatiştilor proruşi. Cu toate acestea, luptele au continuat în estul Ucrainei.

«Rusia a continuat să nege implicarea sa directă, în timp ce forţele ruse intimidează şi refuză accesul în condiţii de siguranţă pentru observatorii dezarmaţi ai OSCE», – a mai spus Heather Nauert.

«Cooperând strâns cu Franţa şi Germania, Statele Unite continuă să ceară guvernului rus să înceteze agresiunea sa în Ucraina», – a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane.

Washingtonul a avertizat că sancţiunile americane împotriva Rusiei impuse din cauza implicării sale în estul Ucrainei vor rămâne în vigoare până când suveranitatea Ucrainei va fi restabilită.

«Sancţiunile noastre separate privind Crimeea vor rămâne în vigoare până când Rusia va renunţa la peninsula ucraineană”, – a mai spus oficialul american.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture