ÎN 2015 NUMĂRUL ACCIDENTELOR RUTIERE A SCĂZUT

92 de accidente rutiere, soldate cu 7 morți și 91 de persoane traumatizate. Asta arată datele statistice pentru municipiul Bălți din acest an. Numărul este aproape de cel din anul 2014, cînd au fost înregistrate 99 de accidente rutiere. Cifra este totuși în scădere, inclusiv și accidentele cu implicarea pietonilor

Tamponări de pieton au fost 38 dintre care 4 persoane au decedat și 34 au fost traumatizate. În comparație cu anul trecut, numărul tamponărilor de pieton s-a micșorat cu 9 accidente”, a menționat Eugen Munteanu, comandant de pluton al Regimentului de Patrulare Nord.

Printre cele mai frecvente cauze ale provocării accidentelor pot fi menționate neglijența marcajelor rutiere, încălcarea regulilor de manevrare, precum și conducerea în stare de ebrietate. Astfel, 13 accidente au fost din cauza conducerii autoturismelor sub influența băuturilor alcoolice, 22 din cauza neglijenței indicatoarelor rutiere, semafoarelor, sau a marcajului rutier, 17 ca urmare a încălcarii regulilor de manevrare și 9 din cauza încălcarii regulilor de ieșire pe banda opusă.

Străzile cu grad sporit de accidentare sunt strada Ștefan cel Mare, Decebal, Nicolae Iorga și Calea Ieșilor.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture