Al doilea accident FEROVIAR GRAV, în decurs de o săptămână, în Africa de Sud

Al doilea accident feroviar grav, în decurs de o săptămână, în Africa de Sud: aproximativ 200 de personae au fost rănite după ce două trenuri s-au ciocnit într-o suburbie a oraşului Johannesburg, a anunţat, marţi, 9 ianuarie, serviciul de urgenţă ER24, relatează The Associated Press.

Potrivit ER24, nicio persoană nu a murit în urma accidentului ce s-a produs în dimineaţa zilei de marţi, la o staţie de tren din Germiston, scrie mediafax.ro.

Unul dintre trenuri a deraiat în urma coliziunii.

Poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

”Circumstanţele exacte ale acestui accident nu sunt încă cunoscute, însă autorităţile locale au ajuns la faţa locului şi au demarat o anchetă în acest sens”, – se arată în comunicatul ER24.

Săptămâna trecută 18 oameni au murit şi alţi 260 au fost răniţi după ce un tren de pasageri a lovit un camion, la o trecere la nivel cu calea ferată, iar mai multe vagoane au deraiat şi au luat foc în urma impactului.

Un raport al Guvernului sud-african scoate în evidenţă faptul că în 2016 şi 2017 peste 495 de oameni au murit şi alţi 2.100 au fost răniţi în urma accidentelor feroviare din Africa de Sud.

 

Sursă: mediafax.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture