La Bălți a fost deschisă o cafenea școlară

Elevii școlii profesionale nr.3 din Bălți vor avea unde să-și petreacă timpul liber eficient. Pentru asta, administrația, împreună cu partenerii și sponsorii săi, au deschis pentru tineri o cafenea.  Deschidereea localului a fost organizată cu mult fast de elevi.

Elevii cred, că acest loc, este unul perfect pentru activități extracuriculare.

VALERIA CERNAVCA, ELEVĂ: „În această cafenea ne vom petrece timpul liber alături de colegii noștri. Aici își pot petrece timpul și profesorii, cadrele didactice. Este un local în care fiecare se poate regăsi.”

CORINA MARINESCU, ELEVĂ: „În cafenea noi vom petrece timpul liber cu prietenii după ore, vom realiza diferite proiecte, vom organiza diferite activități.”

Pentru că școala nu dispune de cantină, cafeneaua va fi și locul unde elevii vor putea lua masa.

VLADIMIR SURDU, DIRECTOR ȘCOALA PROFESIONALĂ NR.3: „Acest local a fost reparat și amenajat printr-un parteneriat interșcolar, dintre școala profesională nr.3 și școala profesională nr.1, care pregătesc specialiști în domeniul construcției. Acest local va fi polivalent. În prezent, școala nu dispune de o cantină. Pentru o perioadă de timp, această cafenea va fi și localul unde elevii se vor alimenta.”

În prezent, la școala profesională nr.3 învață aproape 400 de elevi.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture