Suporterii Mișcării Forțelor Noi din Ucraina, partidul politic condus de Mihail Saakașvili, s-au adunat la Kiev la o nouă demonstrație în sprijinul reformelor anti-corupție și pro-europene.
Demonstrația la care se estimează că participă câteva sute de oameni este supravegheată de câteva sute de polițiști, transmite europalibera.org.
În 17 octombrie protestatarii au instalat o tabără de corturi în apropierea Parlamentului ucrainean, cerând anularea imunității deputaților, crearea unui tribunal anticorupție, modificarea legislației electorale și adoptarea unei proceduri de demitere a șefului statului.
În aparente concesii făcute protestatarilor în ultimele săptămâni, Rada Supremă a înregistrat și trimis Curții Constituționale spre avizare proiectul de anulare a imunității parlamentare, iar președintele Petro Poroșenko a spus că va promova înființarea tribunalului anticorupție până la sfârșitul anului.
Comentariile sunt închise