O furtună distrugătoare s-a abătut peste Germania

O furtună distrugătoare s-a abătut noaptea trecută peste nordul Germaniei. Mai multe cartiere din Hamburg au fost inundate.

Pompierii au intervenit de peste 500 de ori în decurs de câteva ore. Au salvat şoferi captivi în propriile maşini din cauza apelor şi au ajutat la evacuarea mai multor familii din case inundate.

Ploaia torenţială a venit la pachet cu rafale de vânt demne de un uragan. Un om a ajuns la spital după ce o schelă s-a prăbuşit peste el.

Furtuna a dat peste cap şi traficul feroviar. Arbori smulşi de vânt au ajuns pe liniile de cale ferată.

Vremea rea pune stăpânire şi pe Ungaria. Este cod roşu de vijelii în mai multe regiuni, inclusiv la graniţa cu România.

Aşadar, dacă aveţi drum spre ţara vecină, pregătiţi-vă pentru rafale de vânt de până la 125 de kilometri pe oră.

Cel puţin cinci persoane au murit, duminică, din cauza furtunii Herwart, care a lovit centrul Europei şi a provocat şi numeroase pagube materiale, relatează Deutsche Welle, preluată de News.ro..

În Cehia, două persoane au decedat după ce copacii rupţi de vântul puternic au căzut peste ele. În Polonia au murit doi conducători auto, iar în Germania un bărbat în vârstă de 63 de ani s-a înecat. Fratele bărbatului, care era alături de acesta, a fost salvat.

În Germania, vântul a avut viteze de până la 176 de kilometri pe oră. La Oldenswort, la 130 de kilometri nord-vest de Hamburg, o moară de vânt istorică, construită în 1786, a fost doborâtă de furtună.

Sute de mii de locuinţe din Cehia, Austria şi din alte ţări, au rămas fără curent electric din cauza furtunii.

Furtuna a perturbat transportul în comun în centrul Europei şi a provocat inundaţii, iar numeroase drumuri au fost blocate din cauza copacilor căzuţi pe carosabil.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture