Pensionarii din Bălți pot beneficia de servicii de frumusețe absolut gratuite. Inițiativa vine din partea Centrului de instruire „Miracol”, care pe parcursul lunii octombrie, vor bucura persoanele vârstice cu tunsori, manichiură, pedichiură și chiar masaj. Șefa centrului, Paulina Lucico, spune că acțiunea de voluntariat vine în contextul marcării zilei internaționale a persoanelor vârstnice. Prin acest gest, echipa „Miracol” și-a propus să bucure bătrânii și să le ajute să facă economii.
De cum au aflat, unii pensionarii au profitat deja de serviciile gratuite. Valentin Fedenciuc, are 64 de ani. Nu este pentru prima oară când bărbatul își face tunsoarea aici.
Serviciile gratuite au bucurat mai ales doamnele, care au stat în rând pentru a-și schimba look-ul. Unele femei au hotărât să beneficieze de toate serviciile propuse.
Pe lângă serviciile prestate în cadrul centrului, elevii merg și la domiciliul persoanelor țintuite la pat, însoțiți de asistenții personali ai acestora.
Comentariile sunt închise