Evacuări în masă, în statul California, în urma unui incendiu masiv
Echipele de intervenţii solicită persoanelor şi şcolilor să evacueze zona parcului Chino Hills, în urma unui incendiu masiv ce a distrus peste 1.700 de hectare, informează presa internaţională.
Incendiul a început luni, în apropierea autostrăzii 91, conform departamentului local de pompieri.
Peste 300 de pompieri au fost desfăşuraţi la faţa locului pentru a stinge flăcările.
Patru şcoli au fost închise din cauza ameninţării flăcărilor, autorităţile solicitând persoanelor ce locuiesc în apropierea zonei de sud a râului Green să evacueze zona.
La liceul Corona a fost deschis un centru de adăpost pentru persoanele evacuate.
Comentariile sunt închise