Petro Poroșenko a promulgat legea care interzice în Ucraina învățământul în limba română

Președintele Ucrainei Petro Poroșenko a promulgat Legea a Educației, care a fost adoptată de Rada Supremă de la Kiev în data de 5 septembrie curent, transmite Agenția BucPress.

Potrivit serviciului de presă al șefului statului ucrainean, Petro Poroșenko a comunicat că reforma învățământului „este una dintre cele mai importante reforme, care va îmbunătăți calitatea educației”, asigurând pașii necesari pentru includerea Ucrainei în spațiul educațional european.

Președintele ucrainean a menționat că noua lege sporește rolul utilizării limbii ucrainene în procesul de învățământ. În același timp, Președintele Ucrainei a subliniat importanța respectării în timpul procesului de învățământ a drepturilor minorităților naționale din țară.

Ucraina a demonstrat și va demonstra în continuare o atitudine față de minoritățile naționale care corespunde cu obligațiile noastre internaționale, care este în concordanță cu standardele europene, fiind un model pentru țările vecine”, a subliniat Petro Poroșenko.

El s-a adresat Ministerului ucrainean de Externe și Ministerului Educației să desfășoare consultațiile necesare cu partenerii europeni, inclusiv cu Consiliul Europei.

Amintim că anterior Camerei Deputaților și Senatului României a votat în unanimitate o Declaraţie în care Parlamentul României şi-a exprimat îngrijorarea faţă de noua Lege a Educaţiei, care „limitează drastic dreptul la educație în limba maternă pentru etnicii români din Ucraina, eveniment care a trezit o profundă preocupare și îngrijorare în România”.

Parlamentul adresează un apel pentru soluționarea cât mai grabnică a actualei situații, prin acțiune cu bună-credință, în spiritul cooperării, prin dialog inclusiv și respectarea strictă a standardelor europene în materia protecției minorităților naționale, a acordurilor multilaterale și bilaterale relevante, la care Ucraina este parte„, se menţionează în Declaraţia adoptată în unanimitate de deputaţii şi senatorii români.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture