Doi ingineri din cadrul întreprinderii Edineţ–Gaz au fost reţinuţi de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, fiind suspectaţi de luare de mită. Potrivit denunţătorului, aceştia ar fi estorcat 2.000 de lei de la el ca să nu-l sancţioneze pentru faptul că ar fi modificat traseul conductei de gaze de la domiciliul său, scrie Point.
Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală. În urma acumulării materialului probator, la data de 18 septembrie, imediat după primirea banilor, cei doi angajaţi ai Edineţ-Gaz au fost reţinuţi.
În prezent, aceştia se află în custodia CNA pentru 72 de ore. Cele două persoane riscă o amendă de la 2.350 la 4.350 de unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 7 ani.
Comentariile sunt închise