O statuie a inventatorului Kalașnikov, inaugurată la Moscova

O statuie impunătoare a inginerului sovietic Mihail Kalașnikov, inventatorul legendarei arme de asalt care îi poartă numele, decedat pe 23 decembrie 2013 la vârsta de 94 de ani, a fost inaugurată marți la Moscova, informează AFP.

În centrul Capitalei ruse, noua sculptură, realizată din metal și având o înălțime de peste șapte metri, îl reprezintă pe Mihail Kalașnikov, care ține cu ambele mâini un AK-47, o armă pe care a creat-o în 1947 și care a fost de atunci fabricată, potrivit estimărilor, în peste 100 de milioane de exemplare pe plan mondial, transmite Agerpres.

Mihail Kalașnikov întruchipa cele mai bune trăsături ale omului rus: un talent natural extraordinar, simplitate, integritate și organizare, a declarat în cadrul ceremoniei ministrul culturii din Rusia, Vladimir Medinski, care a spus că acea armă de asalt reprezintă o veritabilă marcă culturală a Rusiei. 

Mihail Kalașnikov a murit pe 23 decembrie 2013 în urma unei maladii îndelungate, la vârsta de 94 de ani. El a fost înmormântat cu onoruri într-un vast cimitir militar din apropiere de Moscova, în prezența președintelui Vladimir Putin și a multor oficiali de rang înalt din administrația rusă.

Născut pe 10 noiembrie 1919 într-un sat din Siberia, Mihail Kalașnikov a continuat să lucreze până în 2012, cu un an înainte de deces. 

Kalașnikov, o armă robustă și convenabilă din punct de vedere al prețului de comercializare, a devenit un simbol al luptei armate pentru independență și decorează numeroase drapele, inclusiv cel al Mozambicului și cel al mișcării șiite libaneze Hezbollah. 

Mihail Kalașnikov nu a primit niciodată bani din milioanele de arme vândute care îi poartă numele și care sunt folosite de armatele din peste 80 de țări.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture