Membrii unei grupări criminale angajau ilegal moldoveni în Israel

La data de 13 septembrie anului curent au fost percheziționate 27 de locații din Capitală. PCCOCS și Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane au oferit detalii despre operațiune, relatează realitatea.md.

Șeful Biroului Antitrafic și Investigarea crimelor cibernetice din cadrul PCCOCS, Vladimir Moșneaga, și șeful Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, Lilian Levandovschi, au făcut declarații pentru presă. Potrivit lor, investigațiile au fost efectuate în colaborare cu colegi din Israel.

Mai mult, sunt vizate circa 10 persoane suspecte în organizarea și angajarea ilegală în Israel a zeci de moldoveni, fiind deschisă o cauză penală pentru migrație ilegală, fapt care se pedepsește cu până la 7 ani de închisoare.

Actualmente, acțiunea continuă, PCCOCS urmând să vină cu mai multe detalii la sfârșitul operațiunii.

În urma măsurilor speciale de investigație s-a constat că, în perioada 2015 până în prezent, membrii grupului criminal au organizat plecarea și angajarea ilegală în câmpul muncii a zeci de cetățeni ai Republicii Moldova, care achitau pentru astfel de servicii în jur de 7 mii euro fiecare.

Activitatea unui grup criminal specializat în organizarea angajării ilegale, în baza documentelor false, în câmpul muncii pe teritoriul Israelului a cetățenilor Republicii Moldova, a fost deconspirată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), împreună cu colaboratorii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al INI al IGP al MAI.

Solicitat de Realitatea.md, șeful adjunct al PCCOCS, Vitalie Busuioc, a precizat că în dimineața zilei de 13 septembrie au fost demarate în acest sens 27 de percheziții în diferite locații din municipiul Chișinău.

Urmărirea penală pe caz se desfășurată timp de mai bine de un an de zile, perioada în care a fost documentată activitatea ilegală a membrilor grupului, investigațiile având un caracter transnațional, fiind efectuate inclusiv cu implicarea autorităților de drept din Israel. Valoarea totală a mijloacelor bănești obținuți de către făptuitori pe cale criminală se stabilește.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture