Un individ a pătruns într-un butic de telefonie mobilă, amplasat în sediul unui centru comercial din capitală, de unde a sustras şapte telefoane mobile de model “Samsung” şi ”iPhone”, relatează moldova.org. Imaginile video cu hoţul, care a sărit peretele de sticlă şi a pătruns în magazinul de telefonie, au fost difuzate de Poliţia capitalei.
Oamenii legii au fost sesizaţi de administraţia magazinului. Din imaginile video se poate de observat, că după ce individul a pătruns în butic şi a furat telefoanele, a aşteptat momentul când clienţii centrului comercial se vor împrăştia și a sărit din nou peretele de sticlă.
Conform legii penale tânărul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 ani până la 10 ani. Persoanele care l-au recunoscut, sunt rugate să comunice informaţiile la numerele de contact: 0 22 27-01-84 / 27-22-57 / 0 692 76 580.
Comentariile sunt închise