Lui Putin i s-a propus să mute capitala Rusiei dincolo de URAL

Capitala Rusiei trebuie transferată de la Moscova după munţii Ural pentru o dezvoltare mai echilibrată a teritoriilor vaste ale Rusiei, a declarat Yuri Krupnov, președintele consiliului de supraveghere al Institutului pentru Demografie, Migrație și Dezvoltare Regională, scrie presa rusă.

Acesta a expediat preşedintelui Vladimir Putin un proiect de „de-moscovizare”, în care arată că ţara este hipercentralizată, dat fiind faptul că circa a cincea partea populaţiei Rusiei locuieşte în regiunea Moscovei.

„Mai mult decât atât, dezvoltarea națională se concentrează în doar 15-25 megalopolisuri  ruseşti, care au absorbit mai mult de 50% din populaţia Rusiei. Aceasta, la rândul său, poate conduce la faptul că Rusia își va pierde avantajele geopolitice și își va pierde suveranitatea asupra teritoriilor aflate la distanță de marile orașe”, a spus acesta.

Krupnov a declarat că acumulându-se în anumite zone, ruşii pierd din dorinţa de viaţă şi nu vor să majoreze numărul de familii, scrie moldova.org.

„Locuind pe 1/7 din suprafaţa terestră, noi trăim de 7-10 ori mai dens, mai trist şi „etajaţi” decât aceleași britanici și germani“, se arată în proiectul transmis lui Putin.

Propunerea însă a fost luată în derâdere de primarul Moscovei Serghei Sobianin, care a declarat că şi înainte funcţionarii erau trimişi în Siberia, dar cu cheltuieli mai mici.

„Să muţi capitala în Orientul Îndepărtat este o idee „genială”. Să cheltuim un trilion pentru a transfera capitala la o distanţă de 8 mii de kilometri de la 110 de milioane de ruşi care locuiesc în partea europeană a ţării. Şi mai înainte funcţionarii erau trimişi în Siberia, dar cu cheltuieli mai mici”, a ironizat primarul Moscovei pe o reţea de socializare.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture