Regiunea transnistreană construiește fundamentul pentru privatizarea terenurilor agricole, iar autoritățile contituționale de la Chișinău riscă să piardă orice șansă de a le gestiona, se arată într-un comunicat de presă emis de Asociația Promo-Lex, citat de unimedia.info.
Recent, în cadrul unui forum organizat de către administrația secesionistă, așa-numitul șef al cabinetului de miniștri de la Tiraspol, Alexandru Martînov, a pus în discuție statutul juridic al terenurilor agricole din regiunea transnistreană. Dânsul a declarat că a venit timpul ca această porțiune de pământ să fie inclusă în circuitul civil, astfel fiind început procesul de „privatizare”.
Reprezentanții Promo-Lex menționează că, nu se cunoaște suprafața exactă a terenurilor cu destinație agricolă din stânga Nistrului și nici modalitatea de gestionare a acestor suprafețe de către posesorii de facto. Datele statistice din ianuarie 2017 atestă că Republica Moldova deține 2.500 de mii ha terenuri agricole, dintre acestea – peste 260 mii ha se află în raioanele din stânga Nistrului, subordonate autorităților constituționale.
Directorul Programului Drepturile Omului din cadrul Promo-Lex, Alexandru Postică, a declarat în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă: „În cazul în care se vor privatiza terenurile și vor fi plasate în circuitul civil, evident ele vor fi obiectul unor tranzacții. Acestea urmează să fie privatizate și transmise altor proprietari. Și acum avem o situație în care sunt peste 2.500 de proprietari ai acestor terenuri cu acte în regulă la oficiile cadastrale și vor apărea alte sute sau chiar mii de persoane, nu exclud că va fi pur și simplu două persoane juridice, care la fel vor pretinde că sunt proprietari cu acte în regulă și respectiv au achitat, de ce nu, și anumite sume bănești. Și atunci acest conflict se extinde, nu doar la nivel politic, după cum spuneam, dar la nivel inter-comunitar”, a menționat Postică.
Totodată, Alexandru Postică a mai subliniat că aceste idei de privatizare au fost lansate în cadrul mai multor forumuri cu participarea businessmanilor din Federația Rusă și Belarus.
Comentariile sunt închise