În primele 7 luni, 13 pietoni au fost accidentați la Bălți

Cele mai periculoase străzi din municipiul Bălți sunt Ștefan Cel Mare, Nicolae Iorga și Decebal. Potrivit unei statistici oferite de Inspectoratul de Poliție Bălți, pe aceste artere se produc cele mai multe accidente, cauza principală a acestora ar fi supraaglomerarea străzilor, dar și nerespectarea regulilor de circulație și conducerea în stare de ebrietate.

De la începutul anului 2017 până în prezent de către angajații Inspectoratului de Poliție Bălți 29 de accidente rutiere.  Dacă este să facem o comparație cu perioada similară a anului precedent au fost înregistrate 28 cazuri”.

Din numărul total de 29 de accidente, cinci s-au produs cu implicarea trasportul de pasageri. din luna ianuarie până în luna Iulie, au fost accidentați șapte minori, iar două persoane au condus automobilul în stare de ebrietate.

”Cu implicarea poetonilor s-au produs 13 accidente rutiere. 01:46 MUSCA 02:15Accidente cu implicarea copiilor au fost șapte la număr. De către Serviciul Supravegehere tehnică și Accidente Rutiere al Inspectoratului de Poliție Bălți au fost documentate două cazuri, în care șoferii s-au deplasat în stare de ebrietate la volan”.

Oamenii legii îi îndeamnă pe șoferi, să fie cât mai vigilenți la volan pentru că viața are prioritate.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture