La punctele de trecere a frontierei cu UE ar putea apărea cozi imense

Liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii ucraineni ar putea crea cozi imense la punctele de trecere a frontierei cu UE. Din 12 iunie, care și-au planificat să meargă la odihnă în statele membre ale UE ar putea avea o surpriză neplăcută la trecerea hotarului cu România. Este foarte probabil că la punctele de control se vor crea cozi imense din cauza fluxului mare de cetățeni ucraineni care se vor grăbi să profite de ridicarea regimului de vize cu Uniunea Europeană.

Chiar și experții ucraineni recunosc că, după ridicarea regimului de vize, timp de o lună, autorităților frontaliere le va fi greu să facă față fluxului de călători, care, cel mai probabil, va fi unul mare. În primul rând, multe persoane nu cunosc regulile de trecere a frontierei, iar în al doilea rând, persoanele care nu au avut anterior vize vor fi privite cu multă suspiciune de către polițiștii de Frontieră. Aceștia le vor solicita cetățenilor ucraineni să prezinte dovadă ca ua rezervat un loc la hotel, că au asigurare medicală, bilete retur și alte acte. În al treilea rând, există probabilitatea creșterii fluxului persoanelor care vor dori să plece la muncă.

În luna mai, presa ucraineană scria că aproximativ 3,3 milioane de ucraineni au primit pașapoarte biometrice care sunt necesare călătoriei fără vize în Uniunea Europeană. Consiliul European a aprobat liberalizarea regimului de vize cu Ucraina în data de 11 mai, scrie Sputnik.

Cetățenii Republicii Moldova pot să evite pierderea timpului în traficul încărcat la frontiere cu ajutorul aplicațiilor Poliției de Frontieră din România și Serviciului Vamal al Republicii Moldova. Este vorba de aplicații online, datorită cărora poţi să urmăriți pe viu cât de încărcat este fiecare punct vamal.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture