Întreprinderi de stat sunt scoase la vânzare

Agenția Proprietății Publice anunță organizarea, în perioada 26 mai – 30 iunie 2017, a unei runde de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat, citat de independent.md.

Aceasta propune licitaţie cu strigare pentru privatizarea a 10 bunuri, inclusiv: 3 întreprinderi de stat, 6 complexe de bunuri imobile și 1 obiect nefinalizat. Termenul limită de depunere a cererilor de participare la licitație – 20 iunie, desfășurarea licitației – 21 iunie.

Totodată, concurs comercial pentru privatizarea a 11 întreprinderi de stat și concurs investițional pentru privatizarea cinematografelor din orașele Fălești și Leova. Termenul limită de depunere a ofertelor de participare la concursuri- 28 iunie 2017.

De asemenea, vor mai fi organizate licitaţii cu strigare pe piața reglementată (Bursa de Valori), în perioada 26 – 30 iunie, pentru vânzarea a 14 pachete de acţiuni proprietate publică de stat, inclusiv 7 cu cotă majoritară de stat.

În perioada expunerii, potențialii cumpărători pot lua cunoștință de materialele din dosarele de privatizare la Agenția Proprietății Publice.

 

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture