Pachetul alimentar pentru donatorii de sînge – modificat

Conținutul pachetului alimentar oferit donatorilor de sînge a fost modificat. Alimentele au fost identificate în cadrul unui grup de lucru, iar noile produse vor fi distribuite donatorilor din luna octombrie 2017, scrie noi.md.

Noul pachet alimentar va include patru produse naturale, fără aditivi alimentari sintetici. Donatorii vor primi cîte un litru de suc fără adaos de zahăr, din struguri, mere sau mere și struguri. Dintre produsele bogate în proteine, pachetul alimentar va conține 300 de grame de carne înăbușită sau 160 de grame de pește natural în suc propriu.

De asemenea, donatorii vor primi aproximativ 100 de grame de ciocolată, 400 de grame de halva sau 250 de grame de fructe uscate. Noul set va include și o conservă de legume bogate în vitamine. În total, pachetul alimentar va conține cel puțin 80 de grame de proteine și 1500 de calorii, necesare pentru recuperarea unei persoane după donarea sîngelui.

Noul pachet alimentar va costa 100 de lei, dublu față de cel în prezent.

În prezent pachetul alimentar conține suc de mere și struguri, pateu din carne de găină, sardine în ulei și lapte condensat.

Donatorii de sînge primesc pachete alimentare din 2009. Alimentele sînt procurate în cadrul licitațiilor publice de către Centrul Național de Transfuzie a Sîngelui.

Anul trecut, în Republica Moldova au fost efectuate peste 79 de mii de donări de sînge.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture