KLAUS IOHANIS CRITICĂ DUR UNIONIȘTII MOLDOVENI

Președintele României, Klaus Iohanis critică dur platformele politice din Republica Moldova care promovează ideea unirii celor două state.  Acesta a menționat că actorii politici pro-unioniști  au profitat și profită financiar pe seama ideii de unire a celor două maluri de Prut. Astfel aceste persoane prin acțiunile lor au îndepărtat  moldovenii de România.

El a amintit ca România și Republica Moldova au o relație foarte specială, însă a precizat că de foarte multe ori România a ajutat persoane.

 Suntem vecini, avem atâtea lucruri în comun încât trebuie să vedem cu reuşim să facem ceva serios prin această relaţie. (…) Au fost nenumărate mişcări, eu le-am numit cvasi-unioniste, care au clamat că vor să ajute unificarea, dar, în realitate, vedem acum, la alegeri, că multe din ele şi multe din aceste acţiuni n-au făcut decât să îndepărteze moldovenii de România, nu au făcut decât să îi enerveze pe moldoveni.”, a adăugat şeful statului român.

 Iohanis a criticat faptul că intervenţia României în Republica Moldova din 1990 până în prezent a fost ”cel puţin ineficientă”.

”S-au creat şi cu ajutorul politicienilor din România partide pro-europene care chiar au ajuns la guvernare, dar am ajuns într-un punct în care aceste formaţiuni pro-europene nu prea mai găsesc suficienţi alegători (…)Concluzia este că în ultimii ani de foarte multe ori în loc să ajutăm Moldova, instituţiile moldoveneşti, partidele moldoveneşti, am ajutat persoane din Moldova, ori acele persoane câteodată au avut rezultate bune, câteodată au dus anumite proiecte politice în derizoriu”, a conchis Iohannis.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture