Oponenţii lui Plahotniuc sunt de la vlădică până la opincă criminali. Cel puțin așa arată imaginea unor contracandidați politici și activiști civici care se opun regimului oligarhic plin de stabilitate. Republica Moldova este de trei săptămâni în febra campaniei electorale și luptei împotriva corupției și crimei organizate, luptă dată atât de instituțiile media, cât si de cele de forță dirijate de coordonatorul alianței de guvernare. Aceste acțiuni potrivit centrului său analitic aflat la Global Bussines Center sau Hotel Nobil iar permite să-și spele imaginea și să apară într-o lumină albă, în fața moldovenilor bombardați zi și noapte cu mesaje populiste.
Totuși mașina de propagandă controlată de inocentul de la Grozești a început încetul cu încetul procesul de blamare a unor candidați care participă în cursa electorală pentru fotoliul de președinte al Republicii Moldova. Deci să vă prezentăm lista persoanele care sunt incomode lui Plahotniuc în această campanie.
Maia Sandu persoana care a făcut parte din guvernul condus de Iurie Leancă și a realizat reforme palpabile în sistemul de învățământ a fost luată la rost de procurori acum trei zile în dosarul „Achiziţionarii camerelor de supraveghere la Bacalaureat”. Dosar intentata și clasat acum trei ani.
Renato Usatîi liderul Partidului Nostru reprezentat în prezidențiale de jurnalistul Dumitru Ciubașenco. De o săptămână Usatîii este atacat de media holdingul lui Plahotniuc pentru că ar fi comandat omorul bankerului rus Gherman Gorbunțov, care a rămas în viață după atentatul comis de asasinul Vitalie Proca, la Londra.
În una dintre postarile sale de pe facebook Usatîi a menționat că figureză în acest dosar în calitate de martor, iar principalul suspect în acest caz este Vlad Plahotniuc. Liderul Partidului Nostru a mai adăugat că Plahotniuc este responsabil pentru un șir de încălcări legale, precum: traficul de armament, omor la comandă în unele state ale Uniunii Europene. În cazul lui Proca, Usatîi a menționat că procuratura și poliția încearcă din greu să influențese mersul anchetei care se desfășoară în România și Marea Britanie. Sarcina lor principală este de a devia toate suspiciunile de la Vladimir Plahotniuc, pe numele căruia va fi emis de un mandat internațional de arestare în viitorul apropiat.
Un alt oponent a piticului este Andrei Năstase care s-a retras din Cursă în favoarea Maiei Sandu. Potrivit prorocirilor analiștilor posturilor TV controlate de Plahotniuc, retragerea lui Năstase vine după ce acesta a flat că liderul Partidului Democrat Marian Lupu crește în sondaje. Se pare că în opinia celor de la PPCC adică Publika, Prime Canal 2 și Canal 3 andrei Năstase a auzit a asculta și s-a retras din cauza măreției umflate a lui Lupu.
Probabil mania persecuției îl urmărește pe Plahotniuc în chipul avocatei Ana Ursachi. Recent un portal de știri a publicat un documentar în care avocat ar fi fost capul unei grupări criminale profilul căreia fiind omorurile și deposedările de locuițe. După 15 ani de când acest dosar a fost clasat, bravii procurorii loiali stăpânului lor de pe strada Cantemir nr1. au reînnoit acest dosar. Ana Ursachi l-a deranjat pe Plahotniuc atunci cât a fost inițiatorul acțiunilor de protest antiguvernamentale din 27 august de Ziua Independenței.
De ce stimați telespectatori ortacii lui Plahotniuc nu-l atacă pe liderul Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă. Leancă care a fost un simplu priministru care a semnat hotărârea secretă a Guvernului privind acordarea unui credit pentru cele trei bănci implicate în jaful miliardului.
Comentariile sunt închise