În data de 16 octombrie, în sudul și nordul țării a fost organizat “Maratonul Resuscitării” Alături de medici, au participat echipe de paramedici SMURD din Bălți și Cahul. În cadrul acțiunii, specialiștii au demonstrat cum se acordă primul ajutor în caz de stop cardio-respirator. Potrivit participanților, scopul unor astfel de acțiuni este de a instrui un număr considerabil de persoane, despre acordarea primului ajutor.
În Europa, anual, peste 350.000 de oameni suferă un stop cardio-respirator în afara spitalelor, fără a putea beneficia de asistență medicală imediată, și numai una din șase victime primește ajutor de urgență din partea semenilor. Victimele au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic, dar esențial, către inimă și creier. Potrivit Consiliului European de Resuscitare, o intervenție corectă și în timp util ar putea dubla sau chiar tripla rata de supraviețuire. Astfel, anual ar putea fi salvate circa 100.000 de vieți.
Comentariile sunt închise