Poșta Moldovei a pus în circulație 10.000 de plicuri poştale cu marcă fixă în memoria regretatului actor și regizor al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, Anatol Pînzaru. Pe data de 1 septembrie acesta ar fi împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani.
Directorul Centrului de Poștă Bălți, Vasile Guțu a menționat că tirajul este suficient pentru a ajunge în toate oficiile poștale din țară.
Evenimentul oficial a adunat familia marelui regizor, colegi și prieteni. Soția lui Anatol Pînzarul, Lidia Noroc-Pînzaru, spune că a aşteptat mult acest eveniment și speră că noile plicuri poștale vor păstra veșnic amintirea regretatului ei soț.
Foștii directori ai teatrului din Bălți și discipolii lui Anatol Pînzaru își amintesc cu nostalgie de marele artist, dar și cu mândrie atunci când vine vorba despre aportul acestuia în evoluția actorilor bălțeni.
Actorul și regizorul Anatol Pînzaru s-a născut la data de 1 septembrie 1936 în raionul Soroca. În cei 50 de ani de activitate, Pînzaru a reușit să monteze toate piesele lui Vasile Alecsandri și să promoveze zeci de actori renumiți. În memoria sa, gimnaziul din satul Pîrliţa poartă numele „Anatol Pînzaru”.
Comentariile sunt închise